Curățarea cu laser, cunoscută și sub denumirea de îndepărtare a materialului cu laser sau ablație cu laser, este o metodă avansată de curățare care folosește un fascicul laser de mare{0}}energie pentru a iradia suprafața unei piese de prelucrat, provocând evaporarea sau desprinderea instantanee a contaminanților de suprafață, cum ar fi rugina, acoperirile și uleiul. Această tehnologie se caracterizează prin faptul că nu este-abrazivă, fără-contact, ne-dăunătoare substratului și ecologică.
În 1965, laureatul Nobel Arthur Schawlow a descoperit că cerneala s-a vaporizat și a dispărut atunci când hârtia imprimată a fost iradiată cu un laser pulsat, propunând mai întâi conceptul de „ștergere cu laser”. În 1969, SM Bedair și alții au încercat să folosească lasere pentru a îndepărta contaminarea cu oxigen și sulf de pe suprafața materialelor cu nichel. În 1973, echipa de cercetare a lui Asmus a raportat experimente privind curățarea cu laser a operelor de artă. În 1987, Zapka a solicitat primul brevet privind curățarea cu laser în Germania, iar în același an, grupul de cercetare al omului de știință sovietic Petrov a publicat prima lucrare recunoscută despre curățarea cu laser a microparticulelor. Tehnologia de curățare cu laser a fost aplicată în domenii precum fabricarea așchiilor, îndepărtarea ruginii în avioane și nave, restaurarea artefactelor, curățarea mucegaiului și fabricarea transportului feroviar.
